Catedrala Mantuirii Voluntarilor

Pandelul, unu din cei mai aprigi duşmani ai Vanghelului, s-a gâdit să ne ofere pe toti voluntari la proiectu lui de a face ca localitatea pastorita, oraşul Voluntari, un fel de sat cu apucaturi de tranziţie, care, după ce s-a văzut oraş a vrut să devină sectoru 7, da n-au vrut nişte oameni răi să-l lase, aşa că, probabil ca sa nu devină sectoru 666, Pandelul s-a hotărât să ridice o ditai catedrala de 10 milioane de euro.

Inaltă, dar mai ales scumpă, catedrala ii va mantui de criză pe volunterieni, dar şi de alte calamităţi, mai ales că are şi un buncăr generos, că nu ştii când se supără Doamne – Doamne, capricios ca şi DumneZeus, cel aducător de dezastre, dar şi de fonduri pt unii. Desi nu se va vedea de pe lună, este, totuşi, un început.

Pe lângă greşelile care îmi sar în ochi,  după ce le scot şi fac spălături cu ceaiuri, leacuri băbeşti, ca doar nu m-aş duce la popă pentru atâta lucru, îmi ia ăla banii şi ma mai şi spurcă, unde mai pui că nici nu mă face bine, deşi subectu e în zona lui, ar mai fi câteva: lipsa unei parcări, lipsa unui superhipermarket altoit cu mall, cluburi de noapte, terase cu manele şi grătare, dar şi alte chestii lumeşti şi trecătoare, prin buzunare, evident. (gandu)

Anunțuri

7 răspunsuri to “Catedrala Mantuirii Voluntarilor”

  1. realbadpisy Says:

    bree vanghelie facem un schimb de link.. sa te pot urmari mai usor .

  2. VanGhelie Says:

    bre, io ajung la tine, da daca tii neaparat, cand mai fac curat prin blogrol, te trec si pe mata

  3. Machiaveliq Says:

    Să vezi ce a fost acu’ câteva luni când a venit PreaFericitu’ cu alaiu’ să sfinţească locul unde se ridică mega Biserica acum. Chiar ieri am trecut pe lângă ea şi pot să zic.. că e prea mare pentru un oraş/sector aşa mic.

  4. Machiaveliq Says:

    Locul cu priCINA cea de taina 😀

  5. Geocer Says:

    Daca n-are gratar de mici si manele la boxe e vaxalbina.

  6. zaqk Says:

    mdeah … drept ca-n evul mediu. mai ramane sa se faca si spanzuratori in public sau arderi de vrajitoare si ne-am scos… cu 500 de ani in urma.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: